Cercetătorii contemporani au definit două tipuri de empatie:
1. Empatia afectivă ce face referință la conștientizarea trăirilor afective la nivel personal în raport cu emoțiile simțite de către cei din mediul apropiat la momentul respectiv.
2. Empatia cognitivă sau „privirea în perspectivă” subliniază abilitatea noastră de a identifica și a înțelege emoțiile oamenilor.
Această abilitate umană de a empatiza cu mediul social este regăsită în diferite forme de a lungul istoriei, iar oamenii de știință sunt de părere că acest proces se manifestă în strânsă legătură cu activitatea neuronilor; de exemplu oamenii tind să se simtă mai apropiați sau își doresc să ajute mai mult o persoană care acționează într-un mod similar lor, decât în alte circumstanțe, această manifestare numindu-se „neuroni în oglindă” – fiind susținută de capacitatea creierului de a recunoaște și a asocia acțiunile celorlalți cu unele personale.
De ce să practicăm empatia?
Practica empatiei ajută:
– La menținerea echilibrului moral și reprezintă un ingredient vital în a ne întreține cu brio relațiile cu cei apropiați, cu persoanele cu care lucrăm, deoarece ne ajută să ne dezvoltăm „privirea în perspectivă”, astfel putând înțelege mai bine punctele de vedere exterioare propriului spectru.
– La reducerea prejudecății și a rasismului
– În cazul relațiilor de parteneriat/mariaj deoarece înțelegând într-un mod mai profund necesitățile celuilalt, se consolidează echilibrul relației, oferind astfel satisfacție pentru ambele „tabere”.
– În rezolvarea conflictelor dintre două sau mai multe persoane.
– La accentuarea manifestării gesturilor de caritate.
– La menținerea sănătății
Cum să cultivăm empatia?
Oamenii experimentează empatia afectivă încă de la primele luni de viață, pe când cea cognitivă apare în jurul vârstei de 3-4 ani, când apar primele semne ale conștientizării de sine în raport cu experiențele trăite de celelalte persoane în spațiul apropiat.
Studiile demonstrează că cele mai bune modalități de a ne dezvolta empatia sunt:
– Conștientizarea detaliilor exterioare sferei personale, analizarea gesturilor și a comportamentelor umane din jurul nostru, o distribuire a atenției mai bogată înafara perspectivei proprii.
– Încercarea de a gândi și a simți la fel cu alte persoane în urma unor circumstanțe definite, în special când aceste circumstanțe ne intrigă într-un mod aparte, cum se spune în limbaj popular „a te pune în pielea cuiva”.
– Încercarea de a ne opri să tragem concluzii pripite despre anumite persoane suferinde, fiind de părere „că primesc ceea ce merita și e în ordine să treacă acum prin asta”
În concluzie, deși poate într-un mod contrastant, dar foarte la subiect, încheiem cu un proverb indian:
„Nu te pot răni, fără să mă rănesc pe mine.” – Ghandi.
